A tale of 7 | 1 | Kim goes to Italy
Deși imparitatea este asociată de cele mai multe ori cu elemente eronate, noi alegem să o adoptăm zi de zi prin intermediul preparatelor, colectivului, ideilor și conceptelor din jurul restaurantului EKER.
Prin campania A tale of 7 ne dorim să punem și mai mult accent pe imparitate, pe diferențe, pe modul de reinventare. Astfel, am lansat o provocare menită să ne scoată din zona de confort, să abandoneze uniformitatea clasicului.
Începem această provocare gastronomică alături de Kim și țara alocată lui, Italia.
Kim este un bucătar în adevăratul sens al cuvântului – este organizat, pune suflet în tot ceea ce face, fiind alături de noi de mai bine de un an și jumătate. Energia și juvenilitatea sa reușesc să creeze un spațiu inedit de muncă în bucătărie, în care pasiunea se îmbină cu profesionalismul iar dorința de învățare este omniprezentă.
“EKER este un loc unde mă regăsesc mult. Ca angajat, pot spune că este un restaurant care crește în ochii mei pe zi ce trece, fiind unul din locurile preferate atât la muncă, cât și în timpul liber.”
Kim crede cu tărie că atmosfera locației și personalul l-au făcut încă din prima zi să simtă o energie pozitivă, care l-a încântat și l-a ajutat să pătrundă în tainele bucătăriei și a filosofiei EKER. Aici a învățat cum să își controleze sentimentele, cum să coordoneze o echipă și cum să aibă răbdare în toate lucrurile pe care le întreprinde. Pentru el, restaurantul EKER este un loc de dezvoltare fizică și psihică, o motivație care îl face să ofere tot ce e mai bun.
“În principal, am învățat că dacă vrei să crești într-un restaurant, trebuie să ai multă răbdare, atenție, să pui suflet și să-ți dai interesul chiar și pentru cea mai mică sarcină.“
Deși a vizitat de numeroase ori Italia, provocarea l-a luat puțin prin surprindere – această țară înseamnă atât de multe pentru el, încât i-a fost greu să aleagă un singur lucru la care să se raporteze. Totuși, în ultima vreme a încercat în mai multe locații celebrele paste ragù (cunoscute și sub numele de “paste Bolognese”), fiind curios de modul de gătire, de interpretare, de gustul oferit, de amprenta lăsată de restaurante asupra preparatului clasic. Astfel, a devenit clar: pastele sunt elementul ce trebuie explorat în această campanie.
Pornind de la acest gând, a început să lucreze necontenit la o nouă rețetă de paste – o rețetă clasică ce avea nevoie de o reinterpretare, de o relocare geografică. Kim a luat această provocare în serios și a pornit în această aventură cu multă încredere, visând la o rețetă care să bucure pe deplin gurmanzii locali.
Înainte de toate, a început cu pastele, partea crucială a culturii italiene. Unele surse științifice sugerează că preparatele italienești cu paste datează încă din cele mai vechi timpuri (sec. al IV-lea î.Hr.). Istoria pastelor a fost scoasă la suprafață cu ajutorul arheologilor și istoricilor, care au găsit într-un mormânt italian picturi rupestre ce ilustrau echipamente de fabricare a pastelor.
Astfel, Kim a studiat cu atenție tipurile de paste și a ales, într-un final, tortellini – renumitele paste ce își au originea în orașul portico-urilor și al gastronomiei italienești, Bologna (regiunea Emilia-Romagna). Aluatul de paste ales în cele din urmă pentru realizarea noului preparat din campania A tale of 7 este realizat din făină de semola cu sos de roșii.
Pasta Ragù, noul preparat disponibil în ediție limitată, are la bază rețeta clasică de sos ragù. După multe experimente gastronomice a luat naștere ideea de a insera acest sos în tortellini așezate pe piure de roșii. Spuma de bacon și biscuitele cu ciuperci, trufe și parmezan au apărut asemănător, după o lungă sesiune de ideație și de încercări nereușite. Tot Kim a recunoscut că, de fapt, așa se întâmplă majoritatea lucrurilor în bucătăria EKER: prin spontaneitate și testări, elemente ce sunt la ordinea zilei.
“Pregătirea sosului ragù durează cel puțin o zi.”
După ce a ales pastele și le-a adus aproape de forma finală, a venit rândul sosului, în jurul căruia s-a conturat apoi restul compoziției. Sosul ragù este suma mai multor pași: carnea tocată se trece prin mașină și se sotează în ulei de măsline; legumele se toacă mărunt și se sotează separat; mai apoi se pun toate la un loc cu vin roșu, sos de roșii și condimente. Abia după ce parcurgem aceste etape urmează cea finală, care necesită multă răbdare: se dă toată compoziția rezultată la cuptor, la o temperatură joasă, unde se odihnește pentru aproximativ 12 ore.
“Este un gust unic pe care nu cred că îl mai întâlnești în altă parte, iar textura de asemenea. Pastele nu sunt canibalizate de sos, ci pare mai degrabă că plutesc în acea spumă de bacon. Cred că sunt multe elemente care scot acest preparat în evidență.”
Preparatul final, Pasta Ragù, conține următoarele ingrediente: tortellini cu sos ragù de vită din Noua Zeelandă, piure din mix de roșii, spumă de bacon cu lecitină de soia, pernițe crocante cu oregano, trufe, așchii de parmezan și busuioc proaspăt. În total, 450 g de fericire (mai ales pentru iubitorii de paste).
Preparatul este disponibil în ediție limitată, atât în locație cât și la livrare. Dacă l-ai gustat, spune-ne cum ți se pare această reinterpretare.
* Campania A tale of 7 aduce împreună povești despre preparate, despre oamenii care le-au conceput, EKER ca un întreg, modul nostru de a aborda lucrurile și despre dragostea neîncetată pe care o avem față de tot ce e eterogen.