A tale of 7 | 3 | Bubu goes to Germany
Fiecare început de an marchează încă un an în care am răstălmăcit regulile jocului, ne-am provocat clienții să încerci mâncăruri care mai de care mai diferite, mai complexe. Am găsit povestea în fiecare farfurie creată și am transformat într-un mod radical preparatele clasice.
În Februarie 2022 s-au împlinit doi ani de când am deschis pentru prima dată restaurantul. Știm că nu am fi avut prea multe șanse dacă nu am fi avut alături energia și pasiunea echipei EKER, formată din oameni care vor să dea un nou suflu gastronomiei locale.
Plecând de la viziunea construită în jurul diferențelor, am lansat de curând o provocare colegilor din bucătărie – cum ar fi să reinterpretăm cele mai apreciate preparate clasice de pe continentul Europei? Nu am stat prea mult pe gânduri și ne-am pus pe organizare.
De această dată, narativele A tale of 7 se împletesc sub steagul Germaniei, țara reprezentată de preparatul creat de Bubu (Cezar).
Bubu este alături de noi încă din primele luni, fiind un adevărat simbol al disciplinei. E atât de chibzuit, încât nu a întârziat și nu a lipsit niciodată din bucătărie – nici măcar atunci când ar fi avut tot dreptul. Încă din prima zi s-a implicat în tot ceea ce înseamnă EKER – organizare, dezvoltare, rețete.
“Pentru mine orice preparat e o provocare, un mod de a învață mai multe despre bucătărie. Sunt încântat că am zilnic ocazia să învăț ceva nou și să îmi pun ideile în practică.”
E mereu 100% prezent, atent, fiind totodată și un bun profesor pentru cei mai noi membri ai echipei, reușind să fie un strateg culinar în adevăratul sens al cuvântului. Steakurile sunt specialitatea sa, reușind să le transforme de fiecare dată în preparate radical de bune.
Înainte de a se alătura echipei EKER, a deprins secretele gastronomiei lucrând la un restaurant de renume din Londra, unde a început ca simplu spălător de vase și a avansat, după 5 ani de trudă, pe postul de bucătar executiv.
Ne bucurăm să avem alături de noi un bucătar așa organizat și energic. Această provocare l-a prins în mrejele plaiurilor nemțești, unde există peste 1500 de tipuri de cârnați și 5000 de soiuri de bere.
Rețeta aleasă de Bubu pleacă de la renumitul preparat Tafelspitz – o rețetă apreciată datorită simbiozei dintre gusturi. Preparatul original pleacă de la fierberea cărnii până la un anumit grad de înmuiere, în apă cu rădăcinoase și condimente. În bucătăria nemțească, este o rețetă apreciată și căutată datorită simbiozei dintre gusturi, fiind amplificate prin sosul de mere cu hrean.
Deși Bubu a reinventat rețeta clasică, a ales să îi păstreze oarecum numele, însă să transforme preparatul într-o supă – Tafelspitz Suppe, un preparat a cărui proces de gătire durează peste o zi și o noapte.
În primul rând, pregătim supa de vită, pe care o fierbem timp de 24 de ore la cuptor, selectând o temperatură scăzută. Pentru aceasta folosim oase și spată de vită, la care li se adaugă elemente precum smântână, hrean, leuștean. Urmează conceperea unei supe pe bază de parmezan, unde includem cartof, morcov, țelină, apio și tot felul de legume ce emană un miros specific în bucătărie. Adică se știe de la o poștă ce gătim iar izul îmbietor al legumelor te poate purta spre bucătăria noastră. Abia spre final pregătim și pâinea, gătită la cuptor alături de un mix de măduvă prăjită cu lămâie.
Rezultatul final se răsfrânge într-o combinație de carne fragedă, legume fierte și diverse elemente crunchy ce transformă preparatul clasic într-o experiență eterogenă.
Tafelspitz Suppe conține supă de vită cu hrean, smântână și leuștean; cartof, morcov, apio, cipolline, usturoi; sfeclă roșie murată; mușchi de vită Noua Zeelandă; pâine gratinată cu măduvă coaptă și lămâie; măr; hrean.
Preparatul este disponibil în ediție limitată, atât în locație cât și la livrare. Dacă l-ai gustat, spune-ne cum ți se pare această reinterpretare.
Campania A tale of 7 aduce împreună povești despre preparate, despre oamenii care le-au conceput, EKER ca un întreg, modul nostru de a aborda lucrurile și despre dragostea neîncetată pe care o avem față de tot ce e eterogen. Descoperă mai multe aici.