A tale of 7 | 4 | Special guest | Iliuță x România

Posted on by ekerro in No Comments

Călătoriile virtuale desfășurate de-a lungul campaniei A tale of 7 ne aduc, de această dată, acasă. Oricât de întortocheate ar fi, toate drumurile ne găsesc, într-un final, în sânul familiei și al tradițiilor locale. E ca atunci când te întorci din vacanță și ți-a lipsit sentimentul cordial al spațiului intim pe care îl numim “acasă”. 

Știm deja că „cine se aseamănă se adună”, iar la EKER am reușit să atragem în jurul nostru oameni care ne seamănă, care își doresc o schimbare și nu se tem de provocări. În acest sens, considerăm că suntem chiar norocoși. 

Iliuță, chef patiser local entuziasmat de tot ceea ce înseamnă înseamnă segmentul culinar dulce, este și el adept al preparatelor reinterpretate. Fiind un artist pur, e mereu gata de noi creații și idei nonconformiste. Dorința constantă de a progresa, atenția la detalii, promptitudinea și flexibilitatea se regăsesc de fiecare dată în munca sa.

Colaborarea cu el este un lucru extraordinar pentru noi, ca restaurant. Având la bază expertiza lui în patiserie, am reușit să stabilizăm aria pe care nu o stăpânim. Schimbul neîncetat de idei, pasiunea și viziunea pe care le împărtășim, ne îndeamnă să acționăm ca un întreg.

Ne bucurăm că avem ocazia să lucrăm alături de Iliuță, un adevărat profesionist care ne înțelege pe deplin nevoile, știe cum să transforme imposibilul în realitate și ne oferă mereu cele mai creative soluții.

“La EKER am întâlnit și cunoscut oameni pentru care bucătăria se traduce la fel și cu care rezonez fără a fi nevoie de prea multe cuvinte. Îmi face mare plăcere să colaborez cu oameni profesioniști, talentați, cu care sunt pe aceeași lungime de undă.”

Își dorea de mult să ne ofere un cadou drept recunoștință pentru colaborarea noastră, iar noi am considerat campania A tale of 7 ca fiind un prilej bun de a-l provoca să reinterpreteze un desert.

Iliuță asociază România cu “acasă”, cu serile de iarnă în jurul sobei și cu poveștile țesute de bunici. Deși țara noastră are un spectru gastronomic dulce destul de limitat, Iliuță a reușit să încropească o nouă rețetă, plecând de la un desert clasic. A ales papanașii, un desert ancorat în zilele copilăriei, iar rezultatul a fost unul neașteptat, uimindu-ne ca de fiecare dată prin inovație și creativitate.

Gomboțul cu brânză din Austria și Ungaria se regăsește în rădăcinile papanașilor tradiționali moldovenești pe care ni gătea bunica. Găsim acest tip de papanași atât în țările urmașe ale Imperiului Austro-Ungar cât și în regiuni românești, zone care făceau parte odinioară din acest conglomerat de popoare. Spre exemplu, ardelenii au creat inițial varianta prăjită a papanașilor, însă atunci când se referă la “papanași”, se referă la cei fierți, din compoziție de brânză de vaci, ouă și griș, cu aromă de coajă de lămâie și vanilie. Forma prăjită pe care o cunoaștem cu toții s-a conturat abia ulterior, în zona Bucovinei, după ce a trecut prin mai multe forme de gătire. 

Iliuță a răstălmăcit întru totul procesul clasic de preparare al papanașilor clasici – în loc de prăjire a folosit coacere, alegând o variantă mai sănătoasă de servire, iar în loc de praf de copt a folosit drojdie. Astfel, pașii preparării aluatului au devenit mult mai sensibili și mai longevivi. Procesul de dospire al aluatului are loc la rece, timp de 12 ore, iar liofilizarea afinelor durează aproximativ 48 de ore.

După un lung proces, papanașii copți sunt umpluți cu cremă de brânză proaspătă de vaci, aromată cu vanilie și lămâie, sos-gem de afine, smântână naturală semi bătută, afine liofilizate, foiță crocantă din afine, sponge și sunt gata de servit.

Dacă vreți să retrăiți amintirile copilăriei printr-un desert modern, vă invităm să încercați papanașii cu brânză reinterpretați de Iliuță. Sunt disponibili atât în locație cât și la livrare și da, sunt cel puțin la fel de buni precum arată – https://eker.ro/product/papanasi/ 

 

Campania A tale of 7 aduce împreună povești despre preparate, despre oamenii care le-au conceput, EKER ca un întreg, modul nostru de a aborda lucrurile și despre dragostea neîncetată pe care o avem față de tot ce e eterogen. Descoperă mai multe aici – https://eker.ro/a-tale-of-7-0-beginnings/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *