The Hexagon Behind | 3 & 4
Experiențele sunt, fără doar și poate, instrumente vitale pentru orice creatură umană. Ne construim propriul nostru univers țesând cu ajutorul experiențelor din trecut – ne raportăm întotdeauna la modul în care ne-am simțit, la persoanele care ne-au fost alături, la ce a fost bine sau rău, la orice lucru care este important pentru noi.
Și tocmai de aceea ne-am dorit să le conservăm într-un oarecare fel, să le avem aproape. Să nu cumva să le pierdem printre grijile și treburile zilnice. Să vorbim și despre ce a fost înainte de EKER, fiindcă preparatele din meniul nostru, modul de lucru și atmosfera sunt inspirate din locații care, deși indirect, au contribuit la ceea ce suntem astăzi.
Campania The Hexagon Behind este o călătorie în adevăratul sens al cuvântului. Ne-am făcut bagajul și am plecat alături de Andrei, bucătarul nostru executiv, într-o aventură culinară unică pe meleagurile franțuzești, românești și cele nordice. Am început să creăm, cu o ambiție greu de descris, o serie de preparate disponibile numai în ediție limitată, preparate-tribut pentru experiențele profesionale trăite de Andrei înainte ca EKER să existe.
Iar pentru că în spatele fiecărui preparat stă cuminte o poveste care abia așteaptă să fie spusă, astăzi vom vorbi pe larg despre preparatul Le Diapason și despre burger-ul Gatsby, preparate specifice restaurantelor cu același nume.
Restaurantul Le Diapason (Le Broc, Franța) – un alt fel de armată într-un un restaurant pe jumătate cetate medievală
Restaurantul construit pe baza unei cetăți medievale din micul sătuc franțuzesc Le Broc poate fi considerat locul unde Andrei și-a făcut armata. După patru ani petrecuți în restaurante autohtone, a simțit că este momentul să facă o schimbare radicală din punct de vedere profesional.
Perioada Le Diapason a adus transformări atât în viața profesională (o nouă țară, un nou restaurant, noi colegi, noi metode de lucru) cât și personală (o nouă locuință și venirea pe lume a copilului său, Eric). Familia și echipa Le Diapason, în special mentorii săi, Raphaël Beringer și Camille Défaye, au făcut ca această etapă să fie mai ușor de traversat.
Raphaël Beringer este un bucătar născut din tată în fiu în această disciplină, având experiență în bucătării cu stele Michelin. Este un adevărat strateg, un om calculat și foarte hotărât, lucruri pe care Andrei le-a dobândit în urma colaborării cu acesta – fiindcă indiferent dacă îți face plăcere sau nu, în bucătărie, caracteristicile mentorilor se transferă.
Camille Défaye este un artist, patiser și un om extraordinar, de la care Andrei a învățat continuu. Un artist care își dedică foarte mult timp creației sale și are capacitatea de a concepe mult mai mult decât un om și-ar dori de la un desert.
Experiența Le Diapason a scos la iveală termenul de fine dining prin meniul subțire, cu multe elemente, dar executate perfect à la carte datorită unui mise en place eficient. Tot aici Andrei a învățat că nu este loc de risipă într-un restaurant, că fiecare ingredient trebuie să își găsească locul și trebuie să transforme un simplu preparat într-unul radical de bun.
Disciplina și profesionalismul de care restaurantul dădea dovadă l-au făcut pe Andrei să își schimbe percepția despre bucătărie. Aceste aspecte l-au încurajat să se dezvolte, să înțeleagă că este loc de mai bine și că perioadele dificile sunt sinonime cu progresul.
Inspirat de această experiență, Andrei a conceput o nouă rețetă în ediție limitată – Le Diapason: mușchiuleț de porc umplut cu farsa de pui, creveți și fenicul, paste cannelloni cu spanac, usturoi auriu, un crevete Black Tiger, salată mix de ciuperci champignon, gălbiori, hribi și roșii deshidratate, fenicul marinat, sos brun, spumă de ciuperci și pesto de spanac. Nu ar avea sens să vă traducem aromele în cuvinte. Este un preparat de tipul surf and turf (combinație de porc cu pește, legume și sosuri) reinterpretat pentru gusturile bucovinenilor.
Preparatul Le Diapason este disponibil în ediție limitată până luni, 29 martie 2021. Dacă te-am făcut curios, îl poți încerca în locație sau poți comanda direct de pe website.
Restaurantul Gatsby (Bodø, Norvegia) – minunata lume a burgerilor
Gatsby Burger Bodø este locația care stă la baza fiecărui burger EKER și totodată locul în care Andrei a ajuns la concluzia că montarea și gătirea unui burger este o artă în sine.
Prima experiență a lui Andrei într-un burger house în adevăratul sens al cuvântului poate fi asociată cu această locație. Deși perioada petrecută aici a fost una limitată (fiind al doilea loc de muncă, în paralel cu restaurantul Bryggerikaia), a fost o perioadă importantă atât pentru dezvoltarea sa, cât și pentru dezvoltarea EKER.
Imaginează-ți o locație foarte mică, îngrămădită, cu un sistem restrâns – în bucătărie puteau lucra concomitent doar două persoane, într-un tandem perfect sincronizat. Iar pentru ca burgerii să fie delicioși, spațiul restrâns impunea multă organizare, coordonare și folosirea economică a tuturor elementelor din bucătărie, lucru pe care Andrei l-a transpus exemplar și în restaurantul EKER. Milan, bucătarul sârb și Alexander, proprietarul restaurantului, au făcut ca experiența din această locație să fie presărată atât cu glume și voie bună, cât și cu lecții memorabile.
Dorind să reflecte această experiență și sub forma unui preparat-tribut, Andrei a conceput o nouă rețetă disponibilă în ediție limitată – burger-ul Gatsby. Elementele din 5 burgeri specifici locației Gatsby Bodø au fost combinate pentru a rezulta acest preparat, fiind conturat cu gândul la toți iubitorii de burgeri (și știm că nu suntem deloc puțini la număr).
Burger-ul Gatsby are la bază o compoziție de carne produsă în bucătăria EKER, din mușchi de vită Noua Zeelandă și Parmesan Mayo, un nou sos conceput special pentru acest preparat.
Nuanțele fresh sunt oferite de salata iceberg și salata din mix de ciuperci champignon, hribi, gălbiori, roșii deshidratate, tabloul gastronomic fiind completat de brânză brie coaptă cu bacon crocant și duceață de ceapă marinată. Cuprindem toată minunăția între două chifle de pâine proaspătă cu semințe de dovleac, plămădite cu mult drag în bucătăria noastră.
Gatsby este disponibil în ediție limitată, până în data de 5 aprilie 2021 atât în locație cât și la livrare.